Infern

Mi-a sapat groapa si mi-a dat un mare sut in fund. Am cazut si il vedeam cum ma priveste de sus si imi zambeste ironic. Am plans si m-am agatat cu mainile de pereti ca sa ma ridic, am stat singura cu gandurile si intrebarile mele, am cautat explicatii si nu am gasit, am privit cerul si am simtit cum ma sting incet. M-am resemnat si mi-am acceptat finalul. Am zis sa fiu demna in fata mortii, macar atunci sa am capul sus.
Dupa zile intregi de delir si de nebunie, m-am ridicat din haul in care am zacut,  am prins pamantul in maini si am urcat. Incet. Am simtit o durere in tot corpul, mi-am simtit obrajii arsi de lacrimi si corpul lipsit de vlaga, mintea goala. Am inaintat si am iesit la suprafata.
Era totul pustiu, un platou arid, fara vegetatie, doar soarele ardea puternic. M-am intrebat unde ma aflu, cat de departe m-a smuls de lume si m-a izolat? Cu siguranta a premeditat totul, cu o mana ma strangea la piept si cu alta imi sapa groapa.
Asta era realitatea? Si paradisul in care ma vazusem in tot timpul cat il iubeam? A fost totul o iluzie, am trait o minciuna si acum s-a spulberat magia...

Sunt cea care eram inainte sa il cunosc, in sfarsit ma recunosc. Ma privesc si stiu ca sunt propriul meu stapan.